Trasee pe problemă

Nu „terapie” la modul general. Un parcurs cu început, cu evaluare pe parcurs și cu o desprindere de terapie în condiții de ameliorare sau de vindecare a simptomelor.

Fiecare parcurs are aceeași structură: beneficiar / clinician / psihoterapeut, instrumente de evaluare, plan de intervenție, monitorizare. Vrem să știi cât mai multe despre ceea ce urmează să experimentezi.

Adulți

Anxietate

Îngrijorare permanentă, panică, evitare, tensiune. Scala de intrare GAD-7, 8–12 ședințe, re-evaluare la 6–8. Terapeut în supervizare sau cu experiență, după severitate.

GAD-7 la intrare Măsurare la fiecare ședință
Adulți

Depresie ușoară și moderată

Dispoziție scăzută, lipsă de energie, retragere. PHQ-9 la intrare, 8–12 ședințe, re-evaluare la 6–8; la scoruri mari, evaluare clinică și, dacă e nevoie, consult psihiatric.

PHQ-9 la intrare Plan de siguranță când e cazul
Copii · acoperit de asigurare

Bullying

Evaluarea copilului cu părintele, 5 ședințe cu terapeut de copii, raport pentru școală. Cu polița UNIQA, fără cost pentru familie.

Evaluare + 5 ședințe Raport pentru școală
Pagina traseului
Pacienți oncologici și aparținători

Psihooncologie

Suport psihologic pe durata tratamentului oncologic, pentru pacient și pentru cei care îl îngrijesc. Evaluare, 6–8 ședințe, re-evaluare.

Și pentru aparținători Online sau la cabinet
Pagina traseului
Adulți

Dependențe

Alcool, jocuri de noroc, ecrane, substanțe — evaluare, plan cu obiective măsurabile, lucru cu familia când e cazul. În colaborare cu medicul când e nevoie de tratament medical.

Evaluare la intrare Coordonare cu medicul
Pagina traseului
Linie separată

Psihoortodoxie

Psihoterapie făcută de psihoterapeuți atestați, absolvenți de teologie, pentru cei care vor ca terapia să nu intre în conflict cu credința lor. Nu înlocuiește duhovnicul.

Terapeuți atestați + teologie Plătită privat
Pagina traseului

Traseele pentru stres post-traumatic și pentru doliu sunt în pregătire și vor apărea aici când sunt gata. Nu promitem ce nu există încă.

Structura oricărui traseu

Ce primești, indiferent de traseu

Intrare

Scală scurtă sau evaluare clinică; linia de bază de la care măsurăm.

Ședințe planificate

Un număr de ședințe stabilit de la început, cu terapeutul alocat după nivelul de competență potrivit cazului.

Re-evaluare

La 6–8 ședințe, aceleași instrumente. Continuăm, schimbăm direcția sau încheiem.

Concluzie scrisă

La încheiere: ce s-a schimbat, cu cifre, și ce recomandăm mai departe.